
Captura cea mare: cum a reușit The Fishermen Quintet să prindă în sfârșit Păstrăvul lui Schubert
Și-au luat numele după lucrarea pe care încă n-o puteau cânta. I-am urmat pe toți cinci de la o florărie din București la o grădiniță din 2 Mai și până pe o plajă, la apus.
Cum prinzi un păstrăv? Deschide orice revistă de specialitate. O să găsești o industrie întreagă construită pe întrebarea asta. Momeli în toate culorile. Reclame la undițe descrise exact cum descriu alte reviste mașinile sport. Sfaturi și trucuri care merg până la traiectoria pe care ar trebui s-o urmeze firul. Presiunea apei acolo unde cade. Totul ca să ai șanse mai mari în fața unui singur pește. Apoi poza cu captura. O poveste ca lumea, pe care o spui la același bar în următorii cincisprezece ani. Și gloria, mică, dar cam eternă, care vine la pachet.
Cam asta ți-ar spune orice pescar amator. Asta e ținta lui. Întreabă-i pe cei de la The Fishermen Quintet și o să primești un cu totul alt răspuns.
Parcă te și aud. „Shepherd, chiar te apuci să scrii un articol întreg despre cum prinzi un pește de apă dulce care are, în cel mai bun caz, vreo zece kile?” Din păcate, nu, dragă cititorule. Hai să revenim.
Cinci într-o barcă
The Fishermen Quintet. Un nume potrivit, nu crezi? Cinci muzicieni care s-au cunoscut la Universitatea Națională de Muzică din București, au început să cânte împreună de capul lor, cum fac studenții, și nici până azi nu s-au oprit. Fabiani Prcsina, omul de la pian. Ștefan Ristea, zis și omul-vioară. Filip Forna, la violă. Ștefan Ciceu, în dublă distribuție cu fratele lui mai mic, Luca, sau, cum își spune el, Cicello. Șerban Mihai, la contrabas. Sunt o echipă de excepție, tineri artiști și prieteni mânați de aceeași pasiune pentru muzică, care se distrează copios pe drum.
Eu sunt Bemol. Coborâți-mă cu o jumătate de ton și-o să mă credeți mai puțin. […] Erau cinci. O să le spun pe nume mai târziu. Deocamdată îi cunoașteți după cum sunt și ce fac.
De regulă, un cvintet cu pian înseamnă un pian și un cvartet de coarde: două viori, violă, violoncel. În 1819, Schubert a dat afară vioara a doua și a pus în locul ei un contrabas, iar de atunci aproape nimeni n-a mai scris serios pentru combinația asta. Așa că un grup alcătuit exact în formula asta nu e un ansamblu cameral căruia se întâmplă să-i placă Schubert. E un grup construit în jurul unei singure lucrări. Și-au luat numele după pește înainte să-l fi prins.

De când s-au format, au luat cu asalt scena clasică din București: Doro-16 de pe Dorobanți, Institutul Cultural Român, Casa Libertății Religioase din Cluj-Napoca, un concert pentru Ambasada Austriei, o petrecere A-list Magazine și chiar o noapte la Club Guesthouse, unul dintre cluburile legendare ale Bucureștiului, care nu e tocmai o sală făcută pentru un contrabas și un Spărgător de nuci. Pescari încercați, așadar. Dar, ca în orice poveste de bar care se respectă, singura fiară încă neîmblânzită le tot scăpa. Era captura care le dăduse numele și misiunea și care avea să-i trimită, până la urmă, într-o expediție de frăție, certuri și descoperire de sine: Păstrăvul lui Schubert.
Ce este, de fapt, Păstrăvul
Numele lui complet e Cvintetul Păstrăvul, D. 667, în la major. Schubert l-a scris în vara lui 1819, la 22 de ani, în vacanță la Steyr, în Austria Superioară. Era pentru Sylvester Paumgartner, un violoncelist amator înstărit, care îi ceruse ceva construit în jurul unui cântec pe care îl iubea deja. Are cinci părți în loc de obișnuitele patru. A patra e un ciclu de șase variațiuni pe tema liedului Păstrăvul, compus de Schubert însuși în 1817, iar în fiecare variațiune melodia trece la alt instrument, așa că face turul încăperii ca o sticlă dată din mână în mână. Cvintetul a fost publicat în 1829, la un an după moartea compozitorului. Schubert n-a apucat să-l audă cântat în public.
Cântecul de la baza cvintetului e mai întunecat decât îl știe lumea. Versurile sunt ale lui Christian Friedrich Daniel Schubart, care le-a scris în 1782 într-o celulă din fortăreața Hohenasperg, unde a stat închis zece ani fără proces. Un păstrăv țâșnește de colo-colo într-un pârâu limpede. Un pescar așteaptă pe mal, dă greș, apoi tulbură apa ca peștele să nu mai vadă și îl prinde. Schubart a scris și o a patra strofă, care spunea morala pe șleau, un avertisment pentru fetele tinere în privința bărbaților cu undiță și răbdare. Schubert a tăiat-o. A rămas doar păstrăvul, apa care se tulbură și captura. Restul e pură interpretare.
Repetiția secretă
Cum nicio expediție serioasă nu începe fără pregătire, i-am întâlnit pe băieți la enRose, un atelier de design floral dintr-o casă în stil neoromânesc de pe Christian Tell, pitită pe o fundătură liniștită, în spatele zgomotului din Piața Romană.
Am oprit lângă clădire, iar afară se strânsese deja lume, mai ales prieteni, prieteni ai prietenilor și oameni destul de apropiați de cvintet, care așteptau să asiste la o repetiție secretă. Înăuntru, drept în față, se deschide o scară de marmură încărcată de ornamente. În stânga, un salon mare: decorațiuni pe pereți, mobilă din lemn masiv și o mică junglă de plante strecurată printre toate, pentru că, la urma urmei, suntem într-o florărie. Pe podeaua de lemn, instrumentele stau și așteaptă, cu scaunele aranjate în jurul lor pentru un public care încă n-a sosit.
Și apoi sosește. Salonul se umple și se strânge în semicerc în jurul muzicienilor. Trebuia să fie o repetiție secretă, dar se pare că multă lume voia să-i vadă prinzând în sfârșit păstrăvul, așa că fiecare și-a făcut loc unde a apucat: în picioare, rezemat de scara de marmură, oriunde se vedea cum se îndoaie undița.

E momentul să-i prezint pe ceilalți doi marinari ai acestei călătorii. Alberto Păduraru a transformat notele lui Schubert în cuvinte, ca barca și publicul să poată citi apele. Să-i zicem maestrul hărților. Iar Iosif Paștina, unul dintre cei mai buni actori ai generației lui în rol de papagal, cu un comic năstrușnic, numai al lui, le dă glas acestor cuvinte. Să-i zicem navigatorul, pasărea suprarealistă a echipajului strâns laolaltă. Și, sigur, se apropie o furtună.
Iosif deschide seara în rolul lui Bemol, papagalul de bord, și prezintă echipajul: cinci pescari, cinci prieteni la cataramă, fiecare dificil în felul lui, care se urcă într-o barcă pentru o expediție cu nimic diferită de cele o sută de dinainte. Pe măsură ce vorbește, băieții încep să se strecoare pe sub vocea lui: pianul își așterne unduirea de început, coardele intră dedesubt, iar marea și albastrul nesfârșit se topesc în sunet, până când sala nu se mai foiește.
Urmează aventura. Ceva ce ar fi putut scrie Paul Auster dacă s-ar fi dat în vânt după magie. Undițe care se transformă în instrumente. Un papagal care vorbește. Pești cât dinozaurii. Descoperirea că, dacă îți răsucești arcușul spre cer în unghiul greșit, poți stârni o furtună fără să vrei. Sala zâmbește larg, apoi se apleacă în față, apoi ajunge undeva mai liniștit și mai adânc.

Încă de la început s-a precizat că e un spectacol în lucru. Așa că e nevoie de câteva reguli. Cea mai importantă: dacă muzicienii sau naratorul au chef, pot relua un moment, o strofă. Cadrul perfect pentru o repetiție.
Am văzut un grup de artiști care se distrau de-adevăratelea și un public mult peste capacitatea încăperii, care înghițea totul cu nesaț. Aveau ceva și știau asta. Voiam mai mult.
2 Mai
Câteva săptămâni mai târziu, i-am reîntâlnit la 2 Mai.
Țineți minte doar atât, că-i o vorbă pe care-o știe orice papagal care-a stat destul pe-un catarg: Liniștea, pe apă, nu-i niciodată odihnă, e doar răsuflarea pe care marea o trage în piept înainte să strige.
Satul se află pe țărmul Mării Negre, în județul Constanța, la cinci kilometri de Mangalia și la șase de Vama Veche. L-a întemeiat Mihail Kogălniceanu în 1887, ca așezare pentru pescari și pentru agricultorii bulgari, refugiații ruși și crescătorii de cai tătari veniți odată cu ei. Pe vremea comunismului a devenit locul în care mergeau artiștii și scriitorii, tocmai pentru că nu era nimeni important cu ochii pe ei. Închiriau camere la localnici, cu baia în curte, îi spuneau birou de vară și se cunoșteau toți între ei. Reputația asta a supraviețuit regimului care o făcuse necesară.
Eram acolo pentru ȘI festival, ajuns la a șasea ediție: opt zile, peste o sută de evenimente gratuite în opt spații, într-un sat de câteva mii de locuitori, ceea ce îl face cel mai mare eveniment cultural din mediul rural românesc. Teatru, film, concerte, new media, ateliere, discuții care se lungesc până dimineața.

Între statul la soare, spectacolele de teatru și petrecerea care mocnea non-stop lângă apă, pescarii noștri erau programați în ultima zi, pe nisip, lângă Cactoos, în fața întregului festival. O trupă de pescari care cântă o lucrare despre un păstrăv, pe o plajă, la sfârșitul tuturor lucrurilor. Începea să pară că festivalul fusese gândit în jurul lor.

Grădinița
I-am întâlnit când plecau spre ultima repetiție. Dotările: o grădiniță întreagă la dispoziție, fiindcă e vacanța de vară și n-are nimeni nevoie de ea; o sală de grupă cu o acustică superbă din întâmplare; și toată intimitatea pe care ți-o poți dori.

În timp ce se încălzeau, nu-mi ieșea din cap ironia situației. Creștem, hotărâm că suntem maturi, anunțăm că nu mai avem timp de joacă. Și iată-i, cu instrumentele lor elegante, înconjurați de picturi caraghioase și fotografii cu copii, chirciți pe scăunele minuscule, zâmbind până la urechi când un pasaj se așeza în sfârșit cum trebuie și răstindu-se unul la altul când cineva ieșea din tempo. Nu ne oprim niciodată din joacă. Doar că acum facem pe serioșii, bărbați în toată firea, dar regulile au rămas exact cum erau la cinci ani.

Captura
S-a lăsat noaptea, au apărut stelele, iar festivalul s-a strâns pe nisip ca să-i vadă pe băieți scoțând la mal un pește care l-ar fi făcut invidios și pe Jeremy Wade.
Programul avea trei lucrări și începea cu capul de afiș. Iosif, în rolul lui Bemol, a dat tonul: cinci prieteni, o barcă, o partidă de pescuit ca toate celelalte. Sunt prieteni vechi, se hârjonesc, fac glume și îi arată publicului exact cine e fiecare. Băieții trec, cântând, prin vreme bună, apoi prin curiozitate, apoi prin confuzie, entuziasm, victorie, pierdere. Marea din spatele lor se auzea tot mai tare. Toată plaja și-a ținut răsuflarea până ne-am trezit aruncați înapoi la țărm, odată cu ei, și abia atunci a izbucnit în aplauze.


După o clipă în care și-au dat voie să se bucure, au mai urmat două. Mai întâi Impromptu à cinq, scris chiar de pianistul grupului, Fabiani Prcsina, o lucrare care toarnă muzica tradițională românească într-o formă clasică, cu jazz cuibărit la îmbinări: un amestec neașteptat, care arată cu adevărat cât de multe știu cei cinci și cât de mult iubesc muzica ce stă la vedere, poate chiar lângă tine.

Apoi Danzón nr. 2 al lui Arturo Márquez, un dans de salon cubanez ajuns prin Veracruz și pus într-un cadru clasic, a încheiat seara la volum maxim.
Nu știu dacă păstrăvul a existat vreodată. Eu nu l-am văzut. Sau l-am văzut, și v-am mințit. Coborâți-mă cu o jumătate de ton și hotărâți voi.
Așadar. Cum prinzi, de fapt, un păstrăv?
Îți aduni prietenii. Faci rost de o barcă. Faci rost de undițe fermecate care se transformă în instrumente. Îți mai găsești niște prieteni. Ții o repetiție secretă care nu e nici pe departe secretă și umpli o florărie cu toți cei care au venit să te vadă repetând. Îi iei pe băieți la mare. Stai la soare, te relaxezi, râzi, trăiești. Repeți într-o grădiniță și îți aduci aminte cum e să te joci. Aduni un festival întreg pe o plajă, la apus, și le arăți cea mai mare captură din istorie. Și pur și simplu aștepți următoarea partidă de pescuit, oriunde te-ar purta apele.
Simplu, nu crezi?
- TextShepherd și Alberto Păduraru
- Publicat · TINCT Muzică
- Timp de citire9 min
Întrebări
- Cine sunt cei de la The Fishermen Quintet?
- The Fishermen Quintet înseamnă cinci muzicieni care s-au cunoscut la Universitatea Națională de Muzică din București: Fabiani Prcsina la pian, Ștefan Ristea la vioară, Filip Forna la violă, Ștefan Ciceu la violoncel și Șerban Mihai la contrabas.
- Ce este Cvintetul Păstrăvul al lui Schubert?
- Cvintetul Păstrăvul, D. 667, e un cvintet cu pian scris de Schubert în vara lui 1819, la 22 de ani, în vacanță la Steyr. A doua vioară e înlocuită cu un contrabas, iar a patra parte e un ciclu de șase variațiuni pe liedul lui, Păstrăvul.
- Cine a scris textul pentru Păstrăvul cântat de The Fishermen Quintet și cine îl rostește?
- Alberto Păduraru a pus în cuvinte notele lui Schubert, iar actorul Iosif Paștina le rostește în rolul lui Bemol, papagalul de bord, în timp ce cei cinci muzicieni cântă.
- Unde a cântat The Fishermen Quintet Păstrăvul?
- Mai întâi la o repetiție la enRose, un atelier de design floral de pe Christian Tell, în București, apoi pe nisip, lângă Cactoos, în ultima zi a ȘI festival din 2 Mai.
- Ce este ȘI festival din 2 Mai?
- ȘI festival ține opt zile în satul 2 Mai, cu peste o sută de evenimente gratuite în opt spații: teatru, film, concerte și ateliere. E cel mai mare eveniment cultural din mediul rural românesc.
